Pulpele de pui din aceasta reteta sunt foarte aromate si suculente datorita marinadei cu care au fost asezonate.Dar mai bine sa vedem reteta:
Ingrediente:
6 pulpe superioare de pui;
4 cepe verzi,(partea alba a acestora sau 2 fire de praz)
2 cm bucata de radacina proaspata de ghimbir, tocata marunt
2 catei de usturoi, zdrobiti si tocati marunt
6 linguri de sos de soia
1 lingura de ulei de susan
1 1/2 lingura de zahar
ulei, pentru prajit
1 ardei gras rosu, taiat cubulete
1 ardei gras galben, sau portocaliu, taiat cubulete
1 ardei gras verde, taiat cubulete
2 1/2 lingurite de seminte de susan
1 praf de sare
3 fire de ceapa verde, sau praz, taiate bucatele pe diagonala
sucul si coaja rasa de la o lamaie
3 fire de patrunjel proaspat
3 fire de patrunjel proaspat
1 ardei iute rosu, taiat rondele, pentru ornat
orez alb cu bob lung, fiert, pentru servit :)
orez alb cu bob lung, fiert, pentru servit :)
Instructiuni:
Se incinge o tigaie mica, la foc mediu. Se adauga semintele de susan si se prajesc, scuturand tigaita ocazional, pana ce incep sa se rumeneasca si dezvolta o aroma de nuca. Se sfarama apoi, impreuna cu putina sare.
Se spala bine carnea, se scurge si se lasa in prosoape de hartie. Se practica trei taieturi pe fiecare pulpa de pui, apoi se asaza intr-un platou adanc. Se amesteca ceapa verde tocata cu ghimbir, usturoi, sos de soia, suc de lamaie, ulei de susan, seminte de susan macinate si zahar si se toarna aceasta mixtura peste pulpele de pui. Acestea se intorc de cateva ori, ca sa se acopere in mod uniform cu mixtura, dupa care se acopera platoul cu folie de plastic si se lasa la marinat, in frigider, minim 4 ore.
Se incinge putin ulei intr-o tigaie mare si adanca, cu fundul greu. Se scot pulpele de pui din marinada, se adauga in tigaie si se rumenesc uniform. Se toarna in tigaie marinada, se adauga coaja rasa de lamaie si se completeaza cu apa, pana ce lichidul acopera carnea. Se da in clocot, se acopera tigaia si se fierb pulpele 30-35 de minute, la foc mic, intorcandu-le ocazional pana ce se devin fragede.
Se adauga ardeii grasi si ceapa verde cu 5 minute inainte de expirarea timpului de fierbere. Daca este necesar, se inlatura capacul tigaii pentru ca sosul sa se reduca prin evaporare. Se orneaza pulpele cu frunze de patrunjel si rondele de ardei iute si se servesc cu orez fiert.
Pofta buna !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu